„Dicționarul de nume și termeni religioși orientali, realizat de regretatul preot profesor univ. Nicolae Achimescu, se înscrie în acest efort de cunoaștere autentică a spiritualității, culturii, obiceiurilor și societății orientale dintr-o perspectivă civilizațională proprie, care – fără a face abstracție de bibliografia deja consacrată – adaugă nuanțe și elemente inedite. Autorul a fost un pasionat și rafinat cercetător al istoriei și filosofiei religiilor, cu precădere a budismului, hinduismului și jainismului. Oferirea unei contribuții de o asemenea importanță – atât din punct de vedere cultural, cât și ca un instrument teologic necesar în vederea inițierii unui dialog interreligios și intercultural – a fost îndelung gândită și elaborată”.

Pr. asist. univ. Valentin ILIE

„Viața monahală este un dar de la Dumnezeu pentru Biserică, prin care se oferă posibilitatea desăvârșirii celor care aleg liber și responsabil să-și dedice integral viața lui Hristos, făgăduind ascultare, abstinență și sărăcie de bunăvoie. Prin urmare, organizarea vieții monahale, în toate aspectele sale, a constituit întotdeauna un element important al vieții Bisericii, concretizată în special în adoptarea de către autoritatea bisericească de canoane, de reguli monahale sau de regulamente ale vieții monahale. Pe de altă parte, în primul mileniu creștin, pentru organizarea monahismului au existat și reglementări legale, adică legi ale Imperiului Roman de Răsărit, care prin prevederi directe sau tangențiale au influențat consistent viața monahală. Toate aceste prevederi eclesiale și legale s-au constituit în cadrul nomocanonic reglementar pentru organizarea și funcționarea comunităților monahale. Astfel, cunoașterea, aplicarea practică și respectarea acestor reglementări constituie o necesitate pastorală pentru orice așezământ de viață monahală”.

 † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Noi păzim această credință pe care am primit-o de la Biserică, de vreme ce ea, precum un bun ales depus de Duhul lui Dumnezeu într-un vas de valoare, mereu întinerește și face să întinerească și vasul în care se află. Într-adevăr, acest «dar al lui Dumnezeu» a fost încredințat Bisericii, așa cum suflul a fost acordat celui dintâi om plăsmuit, pentru ca toate membrele care îl primesc să fie în­su­fle­țite, și în acest dar a fost depusă comuniunea cu Hristos, adică Duhul Sfânt, arvuna nestricăciunii, adeverirea credinței noastre și scara urcușului la Dumnezeu. Într-adevăr, «în Biserică» – se spune – «a pus Dumnezeu apostoli, proroci și învățători» și toate celelalte lucrări ale Duhului, de Care nu au parte toți cei care nu aleargă la Biserică, ci se lipsesc pe ei înșiși de viață din cauza unei false doctrine și a unei conduite dintre cele mai rele. Căci, acolo unde este Biserica, acolo este și Duhul lui Dumnezeu, iar acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo sunt Biserica și harul întreg – iar Duhul este adevărul”.

SF. IRINEU DE LYON, Împotriva ereziilor, III, 24, 1

„Eshatologia nu este doar o doctrină; este o orientare, o perspectivă, un mod de existență. Eshatologia nu se referă doar la viitor; afectează atât trecutul cât și viitorul nostru. În acest fel a înțeles și trăit Biserica încă de la început «cele ce vor să fie»”.

Mitropolitul Ioan (Zizioulas) al Pergamului

„Eshatologia este miezul teologiei care descrie menirea omului și a creației, petrecerea veșnică a omului sfințit cu Dumnezeu, în comuniune cu Acesta și cu toți cei mântuiți, într-o lume nouă, curățită de păcat și transfigurată, în care tot ce a fost creat de Dumnezeu, spiritual și material, va exista într-o comuniune desăvârșită, în care rațiunile lui Dumnezeu sădite în univers, de la începuturile acestuia, vor străluci deplin în slava Dumnezeului întreit, iar omul, chipul lui Dumnezeu și cununa creației, se va asemăna fără știrbire Prototipului său. Planul lui Dumnezeu, de la facerea lumii și a omului, cuprinde taina unirii Treimii Celei deoființă și nedespărțite cu omul, pentru veșnicie, în Hristos, Dumnezeu adevărat și om deplin, prin care omenirea este înălțată pe tronul dumnezeirii, omul fiind astfel unit pentru totdeauna cu Dumnezeu”.

Pr. prof. emerit dr. Ștefan BUCHIU

„În ultimii treizeci de ani, după căderea regimului comunist în 1989, România a devenit țara predominant ortodoxă cu cel mai mare număr de teologi care și-au finalizat studiile în universitățile și institutele din Europa Occidentală sau din alte părți. Este de la sine înțeles că mulți dintre ei au rămas și își desfășoară în prezent activitatea științifică în străinătate, efectuând cercetări la cel mai înalt nivel, în Franța, Germania, Anglia, Elveția, Belgia etc. Unul dintre meritele activității lor este acela de a aprofunda și perfecționa dialogul interconfesional pentru a facilita întâlnirea atât de necesară în noua paradigmă socială, mai ales de când România a aderat la Uniunea Europeană în anul 2007. În această profuziune intelectuală și teologică, activitatea teologilor ortodocși români contribuie în egală măsură la redescoperirea, actualizarea și aprofundarea mesajului Ortodoxiei, în contextul diversității religioase și confesionale care marchează societățile occidentale. […] Volumul de față reunește autori de pe trei continente (Europa, America de Nord și Australia) și din nouă țări (Franța, Elveția, Belgia, Regatul Unit, Germania, Portugalia, Australia, Statele Unite ale Americii și România). Aceeași diversitate se reflectă și în domeniile teologice care circumscriu subiectele și problematicile abordate în aceste studii”.

„Aceste texte ale canoniștilor bizantini prezintă o etapă de dezvoltare a structurilor canonice bisericești după Marea Schismă, dar și o traiectorie a realităților canonice anterioare. Cu toate acestea, interpretările respective nu sunt doar piese într-un mozaic istoric, ci arată un mod de dezvoltare a vieții eclesiale și o mărturie a tradiției canonice raportate la un context istoric particular. Această perioadă reprezintă, după cum vom vedea, un moment important în cristalizarea elementelor canonice, liturgice sau dogmatice în Biserica Ortodoxă. Prezentate într-o formă mai simplă, aceste interpretări au în vedere o etapă a dezvoltării gândirii canonice ortodoxe, reprezentând, concomitent, o deschidere de drum care va avea o prelungire în întregul mileniu al doilea de existență creștină, chiar și până astăzi”.

Pr. lect. univ. dr. Răzvan PERȘA

„Biserica este chemată să gândească noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor. Concomitent, trebuie lucrat și la creșterea și educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona și izola în centre de asistență socială, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți. Mai precis, bătrânii au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor.

Vârstnicii, prin maturitatea lor duhovnicească, pot ajuta mult la păstrarea valorilor creștine în cultura noastră, pentru armonia societății și a familiei. Prin urmare, Biserica va ajuta persoanele vârstnice să depășească lipsa de încredere, tristețea și izolarea, care îi împiedică pe bătrâni să participe activ și cu speranță la viața comunității.

Desigur, pe lângă pastorația bătrânilor, Biserica Ortodoxă Română face deja eforturi importante pentru ajutorarea vârstnicilor, prin diverse centre sociale, acțiuni și programe filantropice.

În prezent, funcționează la nivelul ­Patriarhiei Române 21 de centre de zi, 54 de așezăminte rezidențiale și 52 de servicii de îngrijire la domiciliu, toate destinate persoanelor vârstnice”.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Cartea Comori ale Ortodoxiei scoate în evidență bogăția spirituală a vieții creștine ortodoxe, luminile existențiale, vindecătoare și mântuitoare ale credinței în Hristos Domnul prin Care ne-a fost descoperită taina iubirii veșnice a Preasfintei Treimi și dăruită posibilitatea vieții veșnice – comoara care nu piere niciodată. Publicăm această lucrare cu speranța pastorală și misionară că lectura ei va îndemna pe cititorul confruntat cu umbrele și vidul secularizării să ­caute mai intens sfințenia și să adune în suflet cât mai multe comori de lumină harică din luminile necreate și neînserate ale Împărăției cerurilor care tainic se află prezente în credința și viața Bisericii, dar ele ni se dăruiesc potrivit intensității dreptei credințe și iubirii noastre față de Dumnezeu și față de semenii noștri”.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Timp de mulți ani, din tinerețe și până la această vârstă, am scris opere diferite și întotdeauna m-am străduit să spun ascultătorilor ceea ce am predicat public în Biserică; nu am urmărit argumentele filozofilor, ci m-am mulțumit cu simplitatea apostolilor, știind că scris este: «Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o» (1 Corinteni 1, 19) și: «Fapta lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea oamenilor» (1 Corinteni 1, 25). Acum, când lucrurile se petrec astfel, îi provoc pe adversari să-mi cerceteze toate micile mele scrieri din trecut și, dacă află vreo rătăcire în felul meu de a gândi, să o spună tuturor. Căci fie aceste scrieri vor fi bune, iar atunci le voi combate calomniile; fie vor merita a fi respinse, iar atunci îmi voi mărturisi eroarea, pentru că prefer să mă îndrept decât să rămân neclintit într-o părere greșită”.

(Epistola 133, 12)

„Ferice și vrednic de toată fericirea este cel pe care îl apucă bătrânețea slujindu-L pe Hristos, pe care ziua de pe urmă îl găsește luptând pentru Mântuitorul: «Nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă» (Psalmul 126, 5); iar la intrarea în Rai i se va spune: «Ai primit nenorociri în viața ta, acum însă veselește-te aici». Căci Domnul nu pedepsește de două ori pentru același lucru. Pe bogatul înveșmântat în purpură l-a primit flacăra gheenei. Lazăr, care era sărac și plin de bube, căruia câinii îi lingeau carnea putrezită și care abia își ducea viața nenorocită cu firimiturile de la masa bogatului, a fost primit în sânul lui Avraam și s-a bucurat că are un așa de mare patriarh drept părinte. Este greu, ba chiar imposibil, ca cineva să se bucure și de bunurile prezente, și de cele viitoare, să își umple aici, pe pământ, pântecele, și acolo sus, în ceruri, inima, să treacă de la desfătări la desfătări, să fie cel dintâi și într-un veac, și în celălalt, să fie acoperit de fală și în cer, și pe pământ”.

(Epistola 118, 6)

„Părintele Dumitru Stăniloae este cel mai mare teolog ortodox român. Un prieten al său, Olivier Clément, teolog ortodox francez, consideră că Părintele Stăniloae este cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea. Personalitatea și opera Părintelui Dumitru Stăniloae au o bogăție spirituală deosebită și au devenit pentru generația contemporană și pentru generațiile următoare o lumină folositoare întăririi credinței și întăririi iubirii față de Biserică.  

Părintele Stăniloae este, în primul rând, un teolog mărturisitor al Ortodoxiei în vremurile grele ale comu­nismului. În al doilea rând, este un teolog al tradiției patristice, pe care însă a prezentat-o omului de astăzi într-un mod creator și atractiv. În al treilea rând, Părintele Stăniloae rămâne în conștiința Bisericii noastre ca fiind un om de o înaltă ținută morală și spirituală, în același timp, cu un profund sentiment patriotic, dar deschis valorilor universale”.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române