„Noi păzim această credință pe care am primit-o de la Biserică, de vreme ce ea, precum un bun ales depus de Duhul lui Dumnezeu într-un vas de valoare, mereu întinerește și face să întinerească și vasul în care se află. Într-adevăr, acest «dar al lui Dumnezeu» a fost încredințat Bisericii, așa cum suflul a fost acordat celui dintâi om plăsmuit, pentru ca toate membrele care îl primesc să fie în­su­fle­țite, și în acest dar a fost depusă comuniunea cu Hristos, adică Duhul Sfânt, arvuna nestricăciunii, adeverirea credinței noastre și scara urcușului la Dumnezeu. Într-adevăr, «în Biserică» – se spune – «a pus Dumnezeu apostoli, proroci și învățători» și toate celelalte lucrări ale Duhului, de Care nu au parte toți cei care nu aleargă la Biserică, ci se lipsesc pe ei înșiși de viață din cauza unei false doctrine și a unei conduite dintre cele mai rele. Căci, acolo unde este Biserica, acolo este și Duhul lui Dumnezeu, iar acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo sunt Biserica și harul întreg – iar Duhul este adevărul”. 

(SF. IRINEU DE LYON, Împotriva ereziilor, III, 24, 1)

„Eshatologia nu este doar o doctrină; este o orientare, o perspectivă, un mod de existență. Eshatologia nu se referă doar la viitor; afectează atât trecutul cât și viitorul nostru. În acest fel a înțeles și trăit Biserica încă de la început «cele ce vor să fie»”.

Mitropolitul Ioan (Zizioulas) al Pergamului

„Eshatologia este miezul teologiei care descrie menirea omului și a creației, petrecerea veșnică a omului sfințit cu Dumnezeu, în comuniune cu Acesta și cu toți cei mântuiți, într-o lume nouă, curățită de păcat și transfigurată, în care tot ce a fost creat de Dumnezeu, spiritual și material, va exista într-o comuniune desăvârșită, în care rațiunile lui Dumnezeu sădite în univers, de la începuturile acestuia, vor străluci deplin în slava Dumnezeului întreit, iar omul, chipul lui Dumnezeu și cununa creației, se va asemăna fără știrbire Prototipului său. Planul lui Dumnezeu, de la facerea lumii și a omului, cuprinde taina unirii Treimii Celei deoființă și nedespărțite cu omul, pentru veșnicie, în Hristos, Dumnezeu adevărat și om deplin, prin care omenirea este înălțată pe tronul dumnezeirii, omul fiind astfel unit pentru totdeauna cu Dumnezeu”. 

Pr. prof. emerit dr. Ștefan BUCHIU

„În sufletul omenesc este sădit dintru început sentimentul binelui, dorința și dragostea pentru frumos, sub orice formă s-ar prezenta el. Pentru acest motiv și frumusețea vocilor a atras de la început atenția omului. Datorită faptului că vocea este una dintre calitățile și harismele cu care Creatorul l-a înzestrat pe om, era firesc ca acesta să o folosească nu numai pentru a se înțelege cu semenii lui, ci și pentru a-și exprima sentimentul artistic. Astfel s-a născut cântarea, fiind cunoscut faptul că «asma» sau cântecul, la toate popoarele și în toate perioadele istoriei omenești, a fost tovarășul nedespărțit al vieții omului.

«Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi» (Psalmul 103, 34) spune regele David, arătând posterității faptul că așa trebuie să-și exprime sentimentele de admirație, recunoștință și iubire față de Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, știute și neștiute, nu numai cu cuvântul, ci și cu cântarea, deoarece cântarea, mai mult decât cuvântul, este glasul inimii”. 

Preot Dr. Petre MATEI 

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Prin aceasta s-a dorit evidențierea rolului foarte important pe care l-a avut cântarea religioasă, de-a lungul timpului, în cultul divin al Bisericii Ortodoxe, prin folosirea, până în zilele noastre, a unui bogat, variat şi prețios tezaur de cântări şi imne sacre, unele de origine biblică, iar altele alcătuite, în strânsă legătură cu înțelesul adânc al învățăturilor dumnezeiești, de diferiți imnografi şi melozi, cu scopul de a împlini, prin simțire și cântare, marea dorință a omului de a trăi taina lui Dumnezeu și de a se face partaș al darurilor Sale celor nepieritoare […].

Cântarea liturgică este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului care se deschide lucrării harului lui Dumnezeu. După cum trupul nu poate trăi mult fără respirație, tot așa Biserica nu se poate ruga fără cântare […].

Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești devine, astfel, un prilej de comemorare a celor ce s-au ostenit prin munca lor, ins­pi­rați de Dumnezeu, să compună cân­tări bisericești și să le interpreteze, spre simțirea și trăirea credinței ortodoxe într-un mod autentic și permanenta înaintare a noastră în cu­noaș­terea lui Dumnezeu”.

PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române