„În primele secole creștine, Sfânta Euharistie era săvârșită pe mese obișnuite, din lemn sau din piatră, ori pe mormintele martirilor, în catacombe sau în lăcașurile de cult numite martyria. De aceea, altarul fix, consacrat – așa cum se găsește astăzi în ritul bizantin – reprezintă sinteza a două practici sau tradiții, influențate de un puternic simbolism teologic: Masa Domnului (Mensa Domini) și slujirea pe altarele așezate pe mormintele martirilor. Pentru a înțelege mai bine originea evoluției în timp a ilitonului și antimisului, cele două nu pot fi analizate în afara conceptului altarului creștin, a originii și a istoriei lui.

Prezenta lucrare a fost realizată în urma îndemnului adresat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în luna mai a anului 2021. Astfel, la recomandarea și sfatul Părintelui Patriarh – căruia îi sunt profund recunoscător pentru încurajarea și susținerea permanentă și nemijlocită, dar și pentru purtarea de grijă părintească pe care Preafericirea Sa o manifestă față de tinerii teologi –, am acceptat provocarea de a întocmi o istorie a antimisului, trasând, în același timp, și primele obiective ale acestei cercetări”.

Preot Dr. Vlăduț-Iulian ROȘU

„În categoria Bisericilor ne-calcedoniene sunt prezentate în acest volum următoarele șase comunități creștine vechi orientale: Biserica Ortodoxă Coptă, Biserica Siriacă a Antiohiei, Biserica Apostolică Armeană, Biserica Siriană Malankara, Biserica Etiopiană Tewahedo și Biserica Eritreeană Tewahedo. […] În tradiția lor, aceste Biserici au păstrat un număr mare de mărturii despre credința și viața creștinilor din primele patru secole creștine. Unele dintre aceste mărturii, cum ar fi scrieri ale unor Sfinți Părinți din acea perioadă, sau istorisiri despre diferite aspecte ale vieții creștine, nu s-au păstrat în tradiția greacă și nici latină, ci numai în tradiția coptă, siriacă sau armeană din cadrul acestor tradiții eterodoxe. Tot în această ordine de idei, dacă privim cu atenție la tradiția liturgică și canonică păstrată în sânul comunităților creștine ne-calcedoniene, vom întâlni multe elemente comune cu tradiția liturgică și canonică a Bisericii Ortodoxe, prin care este confirmată vechimea acelor elemente”.

Pr. Prof. Dr. Viorel IONIȚĂ

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Prin aceasta s-a dorit evidențierea rolului foarte important pe care l-a avut cântarea religioasă, de-a lungul timpului, în cultul divin al Bisericii Ortodoxe, prin folosirea, până în zilele noastre, a unui bogat, variat şi prețios tezaur de cântări şi imne sacre, unele de origine biblică, iar altele alcătuite, în strânsă legătură cu înțelesul adânc al învățăturilor dumnezeiești, de diferiți imnografi şi melozi, cu scopul de a împlini, prin simțire și cântare, marea dorință a omului de a trăi taina lui Dumnezeu și de a se face partaș al darurilor Sale celor nepieritoare […].

Cântarea liturgică este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului care se deschide lucrării harului lui Dumnezeu. După cum trupul nu poate trăi mult fără respirație, tot așa Biserica nu se poate ruga fără cântare […].

Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești devine, astfel, un prilej de comemorare a celor ce s-au ostenit prin munca lor, ins­pi­rați de Dumnezeu, să compună cân­tări bisericești și să le interpreteze, spre simțirea și trăirea credinței ortodoxe într-un mod autentic și permanenta înaintare a noastră în cu­noaș­terea lui Dumnezeu”.

PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„«Iar cei ce rabdă în Domnul vor moșteni pământul» (Psalmii 36, 9). Celor ce s-au obișnuit să se înfrâneze totdeauna de la cele viclene, mânaţi spre cele bune de frica pedepsei, și să pornească spre o vieţuire după lege din dorirea darurilor de la Dumnezeu, Psalmistul, după ce a arătat pieirea ca sfârșit al celor ce trăiesc în viclenie, adaugă că cei ce rabdă în Domnul – cei ce își trăiesc bine viaţa, adică probată prin stăruinţă și răbdare – vor moșteni pământul. […] Și precum Mântuitorul este Înţelepciune (cf. 1 Corinteni 1, 24), Cuvânt (cf. Ioan 1, 1), pace (cf. Efeseni 2, 14) și dreptate (cf. 1 Corinteni 1, 30), așa este și răbdare, căci s-a scris: «Și acum, cine e răbdarea mea? Oare nu Domnul?» (Psalmii 38, 11), de la Care se scot și se iau toate câte se spun, după Scripturi, că este Hristos. După cum, prin împărtășirea de El, ne facem drepţi și înţelepţi și pașnici, tot așa, prin împărtășirea de El, și răbdăm. Fii liniștit, deci, răbdând și așteptând pe Domnul, netulburându-te de cele de faţă”.

Sfântul CHIRIL, Arhiepiscopul Alexandriei

 

„Fiul lui Dumnezeu arată minunea omului chiar prin faptul că Se face om și nu soare, sau lună, sau alt obiect inconștient al creaţiei. Căci, chiar făcut om, El își poate arăta înălţimea, care este mai presus de soare, de lună, de stele etc. Dumnezeu își arată taina superiorităţii Sale în raport cu lumea, chiar în calitatea de om pe care Și-o adaugă. El rămâne taină chiar făcut om, pentru că și omul este o taină care nu poate fi definită prin câteva legi ale repetiţiei. El își arată și conștiinţa și libertatea dumnezeiască chiar prin conștiinţa și libertatea omenească. El S-a făcut om, pentru că omul știe de faptul acesta și Dumnezeu Se poate manifesta liber și conștient prin omenitatea asumată. Făcându-Se om, El coboară mai jos decât îngerii, căci primește moartea omului, dar Se ridică mai presus de ei, biruind moartea și cuprinzând în Sine, ca purtător de trup, tot universul, inclusiv cel material. Vedem cum toată tâlcuirea făcută psalmilor de Sfântul Chiril are ca centru pe Hristos”.

Preot Dumitru STĂNILOAE

„Cartea de față se prezintă ca al doilea volum al Manualului de Studiul Noului Testament, apărut la îndemnul și inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Volumul încheie problematica legată de studiul și analiza celor patru Evanghelii și a cărții Faptele Apostolilor din Canonul Noului Testament”.

Pr. prof. Stelian TOFANĂ

„Muzică și viață duhovnicească, expresie poetică a teologiei prin intermediul cântării! Artă vocală îmbibată de spiritualitate, imnografia bizantină ocupă un loc incomparabil în literatura mondială. Dar cum pune Biserica, încă din primele secole, cântarea în slujba cuvântului lui Dumnezeu? De ce arta vocală bizantină monodică și poetică, unică în genul său, s-a impus treptat, rămânând în viață până în ziua de astăzi? De unde provine influența sa asupra profunzimilor ființei? Care sunt marii săi compozitori și interpreți? Și ce putem spune despre conținut?

De o frumusețe și o profunzime incomparabile, această imnografie uimește prin abundența sa. Etalarea de compoziții de bază pe mai mult de un mileniu, sau mai precis de la 330 până la 1453, nu periclitează cu nimic coeziunea lor spirituală. Și creațiile continuă. Prin caracterul său liturgic, această teologie prin muzică poate fi înțeleasă cel mai bine în acest context, cu atât mai mult cu cât muzica este în slujba cuvântului. Cele 78 de ilustrații contribuie la descoperirea unei lumi și a unei tradiții necunoscute, dar de o bogăție excepțională”.

Michel QUENOT

 

„Constituția imperială s-a dovedit adesea lipsită de logică și incompletă, dar avea marele merit de a fi funcționat întotdeauna […] prea bine pentru a mai necesita discuții abstracte.

Atât edificiile, cât și obiectele ori cărțile bizantinilor dovedesc această sete de frumos, de o frumusețe din afara lumii acesteia. Frumusețea avea un înțeles intrinsec pentru ei, care înlesnea contemplația mistică; ea se adăuga, astfel, slavei lui Dumnezeu. Viața era monotonă și dificilă, dar cel care se ruga, fie că era un om simplu în Sfânta Sofia ori un pustnic din Muntele Athos, putea să vadă dincolo de ea; arhitectura omenească a catedralei și cea dumnezeiască a muntelui îl purtau din lumea senzorială către cea a Dumnezeirii și a Adevărului. Pentru bizantini, frumusețea și credința erau inseparabile și inexprimabile individual”.

Steven RUNCIMAN

 

„Puțini împărați ai Constantinopolului au avut o carieră atât de lungă și de diversă ca cea a lui Ioan Cantacuzino, și la fel de puțini au fost înzestrați cu atâtea calități și talente native. El avea o prezență fascinantă, iar compania sa reprezenta întotdeauna un izvor de bucurie și delectare.

Însă, în ciuda bogatei sale înțelepciuni, Cantacuzino a trăit toți cei optzeci de ani de viață în lumea îngustă a unui Imperiu Bizantin din ce în ce mai redus teritorial. Cu toate acestea, el a fost cel mai admirabil dintre împărați și, de asemenea, dintre monahi, afirmându-se în oricare dintre rangurile pe care și le-a asumat”.

Donald M. NICOL

 

„În contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Simeon Noul Teolog (†1022) şi a 300 de ani de la nașterea Sf. Paisie de la Neamț (†1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat, de asemenea, anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamț. De numele celor trei mari sfinți isihaști, pe care-i comemorăm în mod special în decursul acestui an, 2022, se leagă trei perioade de revigorare sau înnoire spirituală din istoria Bisericii”.

 

PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române