„În închisoare am învățat să mă rog. Când nu știi dacă mai scapi sau nu cu viață, legătura cu Dumnezeu devine singura șansă de a nu-ți pierde identitatea și speranța, atunci rugăciunea cu adevărat devine o respirație vitală a sufletului, nu în sens metaforic, ci în sens existențial. […] Rugăciunea e taina unirii omului cu Dumnezeu. E o taină care se înfăptuiește de câte ori se roagă omul cu concentrare. Cel ce ajunge la o rugăciune neîncetată, trăiește neîncetat această taină. Prin rugăciune străbate omul ca un scafandru în adâncimile nesfârșite ale lui Dumnezeu, Care, ca Persoană iubitoare, rămâne totuși distinct de cel ce se roagă și-l menține și pe acesta distinct. De aceea, prin rugăciune, îi vin omului puteri nenumărate și nesfârșite”.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

 

 „În secolul al XX-lea, Dumnezeu a dăruit poporului român bine-credincios preoți duhovnicești, înțelepți și mărturisitori, care au luminat prin cuvintele și faptele lor calea oamenilor către Hristos, în vremuri de prigoană atee comunistă. Printre acești îndrumători duhovnicești se numără și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. El a fost un luminat mărturisitor al credinței ortodoxe în timpul regimului comunist, un teolog profund al iubirii Sfintei Treimi și un talentat traducător și tâlcuitor al Filocaliei în limba română”.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Familia creștină este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spaţiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi, orientat spre viaţă și iubire eternă. În familie, relaţia părinţi-copii se înţelege mai ales din perspectiva relaţiei omului cu Dumnezeu. Copiii nu se nasc doar pentru o viaţă terestră, ci se nasc și ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12-13) și să dobândească viaţa veșnică din Împărăţia Preasfintei Treimi”.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit poporului român o nădejde care părea imposibilă: redescoperirea sufletului său, a spiritualității sale, a unei credințe de nezdruncinat care strălucește astăzi cu putere în întreaga lume. Fratele nostru, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, nu are doar o cugetare eclesială sănătoasă, ci și o pregătire teologică temeinică. Este un teolog desăvârșit, lucru pe care l-a arătat atât în Occident, atunci când a predat la Bossey, cât și mai târziu, în calitate de Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, precum și ca Întâistătător al acestei Biserici”.

† BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic

„Volumul al II-lea al manualului de Misiologie Ortodoxă constituie o resursă importantă pentru toți cei implicați în misiunea Bisericii Ortodoxe Române. Realizat de un grup de profesori specializați în Misiologie Ortodoxă din cadrul Facultăților de Teologie Ortodoxă din țară, acest manual se bazează pe programa analitică aprobată de Sfântul Sinod și este destinat, în principal, studenților de la instituțiile teologice ortodoxe, dar și clerului, monahilor și tuturor celor implicați în activitățile misionare ale Bisericii. De asemenea, oferă o resursă valoroasă pentru oricine este interesat de aprofundarea teologiei și practicii misionare în tradiția ortodoxă”.

Pr. prof. emerit dr. Valer BEL

Pr. prof. univ. dr. Cristian SONEA

„În Anul Cen­tena­rului Patriarhiei Române se împlinesc și 100 de ani de la înființarea Mitropoliei Basarabiei, care îi cuprinde pe românii ortodocși din stânga Prutului. Legea și Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, adoptate în data de 4 mai 1925, au conferit recunoaștere legală organizării unei noi mitropolii cu jurisdicție asupra credincioșilor ortodocși dintre Prut și Nistru, și astfel toate provinciile românești care au hotărât în anul 1918 Unirea cu Țara-Mamă au ajuns să aibă, în organizarea bisericească, demnitate mitropolitană”.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Volumul de poezii al doamnei Irina Bucur ne invită într-o călătorie spirituală și emoțională profundă, unde cuvintele devin punți între pământesc și divin. Poeziile sale, marcate de o sensibilitate aparte și de un limbaj poetic rafinat, împletesc teme esențiale precum iubirea, credința, suferința și relația omului cu Divinitatea. Stilul autoarei se remarcă prin eleganță și o anumită finețe a expresiei”.

„Când citiți Acatistul Maicii Domnului, aveți grijă să fiți foarte atenți la fiecare cuvânt, să nu vă fie mintea în altă parte. Rugăciunea aceasta să fie făcută cu luare-aminte, cu lacrimi și cu toată încrederea, pentru că Maica Domnului este cu adevărat foarte aproape de noi și grabnică în a ne ajuta. Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor și a tuturor celor neputincioși, «ajutorul celor fără de ajutor». Să nu uitați că ea este Mama Domnului Iisus Hristos și are foarte multă putere de a ne ajuta. Rugați-vă ei cu atenție și cu părere de rău pentru păcate și veți afla răspuns, fără îndoială”.

Sfântul Cuvios Mărturisitor SOFIAN de la Mănăstirea Antim

Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului, preocupat întreaga sa viață de dobândirea rugăciunii neîncetate și de a sădi această rugăciune în sufletele credincioșilor, călăuzindu-i „cu timp și fără timp” (2 Timotei 4, 2), după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, în lucrarea spre dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. „«Vas ales» al lui Dumnezeu, făclie lină și luminoasă a credinței, adevărat trăitor și mărturisitor al Ortodoxiei”, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, ca stareț al Mănăstirii Antim, a scris una dintre cele mai frumoase pagini ale spiritualității românești, arătându-se deplin moștenitor al spiritualității isihaste a Sfântului Paisie de la Neamț și a Sfinților Gheorghe și Calinic de la Cernica.

„Relația stat-Biserică în cazul României «are un specific determinat de situația geopolitică a statului și de statutul său internațional. România, născută la 1859 din unirea Moldovei și Munteniei, era un stat național modern, care a obținut independența prin Războiul de la 1877, dar încă incomplet, pentru că nu cuprindea totalitatea teritoriului etnic românesc, care s-a realizat prin Unirea de la 1 Decembrie 1918». După Marea Unire, în Regatul României s-a impus modelul de dezvoltare a unei relații stat-Biserică specific Vechiului Regat, «clerul fiind destinat să fie o principală forță socială de mobilizare și dinamizare a construcției statale moderne. Modelul se dovedise, în perioada construcției statului național, potrivit situației economico-sociale și deopotrivă a obiectivelor urmărite în consolidarea statului: unirea și asigurarea modernizării». Modelul românesc – potrivit autorului – avea să fie determinat de situația geopolitică, când au trebuit reunificate într-o singură instituție patru structuri bisericești (dintre care trei autocefale și una sufragană unei patriarhii străine, a Moscovei), ceea ce nu se întâlnea niciunde în spațiul ortodox”.

Conf. univ. dr. Armand GOȘU

 

Necesitatea  unui astfel de tratat este evidentă oricând, dar mai ales în ziua de astăzi. Vremurile pe care le trăim sunt marcate de globalism, de sincretism, de avalanșa unor (aparent) noi mișcări religioase, precum și de prozelitismul agresiv al unor curente creștine mai mult sau mai puțin heterodoxe. Studiind cu atenție noile și vechile erezii, vom descoperi că nimic nou nu este sub soare, nici în privința erorii și nici în cea a rătăcirii; mai mult, vechile erezii și controverse creștine renasc sub alte și alte măști în modernitate, mai ales gnosticismul. Tratatul Panarion este, prin urmare, un vademecum absolut necesar creștinului ortodox de azi pentru a discerne adevărul de minciună, profeția autentică de cea înșelătoare, ortodoxia de erezie, lumina de întuneric, calea cea dreaptă de calea rătăcirii.

Cuvânt înainte

 

„Dar pe pământ nu se afla nicio altfel de părere, nicio erezie, ci se vorbea numai despre «oameni», de «o singură gură și o singură limbă». Erau doar evlavie și lipsă de evlavie, legea firii și legea voinței firești a fiecăruia, fără să fi fost învățată de la cineva sau din cărți. Nu exista nici iudaism, nici elenism, nici vreo altă religie de niciun fel, ci doar acea credință care se găsește acum în Biserica universală, prin harul lui Dumnezeu cel Sfânt. Această credință exista de la început și urma să fie dezvăluită din nou mai târziu. Oricine este iubitor de adevăr și dorește să cerceteze toate acestea își va da seama că Biserica universală și sfântă este începutul tuturor lucrurilor. Adam, cel care a fost plămădit la început, a fost făcut netăiat împrejur. El nu era nici închinător la idoli, ci Îi cunoștea pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt pentru că era proroc. Nefiind tăiat împrejur, nu era nici iudeu și, pentru că nu se închina chipurilor cioplite, nu era nici închinător la idoli”.

SF. EPIFANIE DE SALAMINA, Panarion, 2, 3-5